Utilizarea fertilizanților chimici a revoluționat modul în care omenirea a putut susține o producție agricolă sporită, adaptată cerințelor unei populații în continuă creștere. Dintre aceștia, ureea ocupă un loc privilegiat datorită conținutului ridicat de azot, esențial pentru dezvoltarea plantelor. Ca una dintre cele mai concentrate surse de azot disponibil, ureea joacă un rol vital în stimularea creșterii vegetative, sporirea randamentelor și înlăturarea deficiențelor nutriționale. Înțelegerea modului corect de utilizare a acestui îngrășământ este esențială pentru maximizarea beneficiilor sale și pentru evitarea efectelor adverse asupra solului și mediului.
Ce este ureea și cum funcționează
Ureea este un compus chimic organic, denumit științific carbamidă, cu formula chimică CO(NH2)2. Se prezintă sub formă de granule sau praf alb, solubil în apă și cu o concentrație impresionantă de azot, de aproximativ 46%. Această caracteristică face ca ureea să fie una dintre cele mai eficiente și mai economice surse de azot disponibile pentru agricultură.
După aplicare, ureea suferă un proces de hidroliză în sol, fiind transformată rapid de enzima urează în amoniac și dioxid de carbon. Amoniacul format poate fi utilizat direct de plante sau poate suferi alte transformări biochimice, cum ar fi nitrificarea, devenind nitrat, o altă formă de azot accesibil pentru absorbția radiculară.
Modalități de aplicare a ureei
Aplicarea corectă a ureei determină eficiența absorbției azotului de către plante și minimizează pierderile cauzate de volatilizare sau levigare. Există mai multe metode de utilizare, adaptate specificului culturii și condițiilor pedoclimatice.
Aplicarea ureei la sol
Aceasta este cea mai comună metodă de utilizare. Ureea poate fi împreștiată pe sol, în stare solidă, urmată de încorporarea ei prin arătură, discuire sau simpla irigare abundentă. Încorporarea împreună cu solul este recomandată pentru a reduce pierderile de azot prin volatilizare sub formă de amoniac gazos, fenomen accentuat de temperaturile ridicate și de solurile alcaline.
Aplicarea la sol este potrivită pentru culturile mari, cum ar fi grâul, porumbul sau orezul. În funcție de stadiul de dezvoltare a plantelor, se pot face aplicări fracționate pentru a asigura un aport constant de azot pe parcursul perioadei de vegetație.
Fertirigare cu uree
Fertirigarea reprezintă integrarea fertilizării cu sistemul de irigații. Ureea, datorită solubilității sale excelente, este ideală pentru această metodă. Fertirigarea permite o distribuție uniformă a nutrienților și o absorbție mai rapidă a azotului de către plante, fiind folosită frecvent în culturile de legume, fructe sau viță de vie.
Această metodă necesară monitorizarea atentă a concentrațiilor în soluție pentru a evita arsura radiculară și pentru a menține un echilibru nutrițional optim.
Aplicare foliară
Ureea poate fi utilizată și sub formă de tratamente foliare, dizolvată în apă în concentrații scăzute (1-2%). Aplicarea foliară oferă un sprijin rapid plantelor în perioade critice, cum ar fi stresul termic, carențele de azot sau fazele de creștere intensă. Totuși, trebuie administrată cu prudență, evitând orele de temperaturi ridicate pentru a preveni arderea frunzelor.
Această metodă este adesea utilizată în culturile horticole, în special pentru plantele cu cerințe ridicate de azot, cum ar fi roșiile, ardeii sau castraveții.
Factori care influențează eficiența ureei
Mai multe variabile pot afecta rezultatul aplicării ureei, de la tipul solului la condițiile meteorologice.
Temperatura și umiditatea
Temperaturile ridicate și solurile uscate favorizează volatilizarea amoniacului, ceea ce poate duce la pierderi semnificative de azot. De aceea, împreștierea ureei se face cel mai bine pe sol umed sau înainte de o ploaie.
pH-ul solului
Solurile cu pH alcalin (peste 7,5) accelerează volatilizarea azotului. În astfel de condiții, încorporarea imediată a ureei sau utilizarea unor aditivi de inhibare a ureazei este recomandată.
Structura solului
Solurile nisipoase, cu o capacitate scăzută de retenție a nutrienților, sunt predispuse la levigare. Așadar, aplicarea fracționată și irigația atentă sunt esențiale pentru prevenirea pierderilor.
Avantajele utilizării ureei ca îngrășământ
Printre principalele beneficii ale utilizării ureei se numără conținutul ridicat de azot, costurile relativ scăzute, transportul și manipularea facilă, precum și adaptabilitatea la diferite metode de aplicare.
Ureea permite fermierilor să administreze doze precise de azot, ajustând rapid aportul nutrițional în funcție de cerințele plantelor și de condițiile de mediu.
Riscuri și bune practici
Utilizarea incorectă a ureei poate duce la probleme serioase, cum ar fi arderea plantelor, poluarea apelor freatice prin levigare de nitrați sau dezechilibrarea structurii microbiene a solului. Prin urmare, se recomandă:
- Aplicarea fracționată, în funcție de faza de vegetație.
- Încorporarea imediată sau irigarea după aplicare.
- Alegerea momentelor de aplicare când temperaturile sunt moderate.
- Utilizarea unor inhibitori ai ureazei sau ai nitrificării în solurile problematice.
Produsele complementare, precum ARMETIL COBRE, pot fi utilizate împotriva patogenilor care se dezvoltă agresiv pe plantele fertilizate excesiv, asigurând astfel o protecție suplimentară a culturilor.
Exemple de aplicare în agricultură
În culturile de grâu, aplicarea ureei se face de obicei în două etape: o primă fertilizare la înspărăit și o a doua aplicare în faza de burduf. În cazul porumbului, se preferă aplicarea în stadiul de 4-6 frunze pentru a sprijini crețterea viguroasă.
La culturile de legume, fertirigarea cu soluții de uree într-o concentrație de 0,5-1% este frecventă în perioadele de creștere intensivă, pentru a favoriza formarea de masă verde bogată și fructificarea.
La vița de vie, aplicarea ureei prin stropiri foliare poate corecta rapid carențele de azot în perioadele de dezvoltare intensivă a lăstarilor și frunzelor.
Impactul ecologic al utilizării ureei
Deși ureea este un îngrășământ eficient, folosirea sa excesivă poate contribui la poluarea apelor prin fenomenul de eutrofizare, afectând biodiversitatea acvatică. De asemenea, emisii de gaze cu efect de seră, precum oxidul de azot (N2O), pot rezulta din descompunerea azotului în sol.
Așadar, aplicarea responsabilă și integrarea ureei în sisteme de fertilizare echilibrată, împreună cu alte metode de conservare a solului, cum ar fi rotația culturilor și folosirea plantelor fixatoare de azot, sunt esențiale pentru o agricultură sustenabilă.
Ureea este un aliat de neînlocuit în agricultură, datorită eficienței sale remarcabile și versatilității în aplicare. Cu toate acestea, pentru a valorifica pe deplin potențialul său, este necesară o cunoaștere aprofundată a modului în care interacționează cu solul, plantele și mediul înconjurător.
Fermierii informați, care aplică ureea rațional și în acord cu bunele practici agricole, pot obține recolte bogate și durabile, protejând în același timp resursele naturale.
