Marcel Ciolacu l-a pedepsit pe Victor Ponta

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

Premierul Marcel Ciolacu l-a eliberat luni, 3 februarie, pe Victor Ponta din funcția de consilier onorific pe relații economice internaționale, după un an și 6 luni, au declarat surse guvernamentale pentru Libertatea

„Am înțeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Și știu foarte bine că sistemul actual nu acceptă niciun fel de poziții patriotice și în interesul românilor”. Acest lucru l-a transmis Ponta pe Facebook. El i-a mulțumit premierului pentru oportunitate si colaborare. Și a adăugat că va continua să promoveze interesele economice ale României.

Decizia lui Marcel Ciolacu a avut loc la o zi după ce Victor Ponta a votat contra lui Crin Antonescu la congresul PSD de la Parlament. Aici, Antonescu a fost validat candidatul social-democraților la președinție. Și a lăsat de înțeles că el va candida la alegerile prezidențiale 2025

Ponta, deputat PSD, declarase duminică dimineață, 2 februarie, pentru Libertatea, că nu i s-a dat voie să vorbească la congresul PSD. Dar că va fi prezent la Parlament.

După ce a votat împotriva lui Crin Antonescu, Victor Ponta a postat o filmare pe Facebook în care l-a lăudat pe Călin Georgescu. Și a spus că „oamenii sistemului” vor să îl scoată pe Georgescu din cursa electorală.

Apoi, a spus că este hotărât să intre în competiţia pentru alegerile prezidențiale 2025. „Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi care să propună o schimbare radicală aşa cum aşteaptă ei. Nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă cinci ani cu un preşedinte la fel ca Iohannis”.

Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale în august 2023.

Victor Ponta a fost prim-ministru al României în perioada mai 2012-noiembrie 2015. De asemenea, a condus PSD între 2010 și 2015.

Mihai Pavelescu
Mihai Pavelescu
Pavelescu Mihai, născut în 1994, este absolvent al Facultății de Litere, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. Și-a început cariera literară în 2013, când a debutat în Revista de povestiri, obținând locul al doilea la un concurs de proză scurtă jurizat de Veronica D. Niculescu. În 2017, scrierile sale au fost incluse în Șotron pe zăpadă, o antologie de povestiri publicată de Editura Siono. În prezent, lucrează ca SEO Copywriter într-o agenție de web design și colaborează cu publicații precum Ficțiunea, Revista Familia și LiterNautica, unde publică recenzii de cărți, editoriale și proză scurtă.
Articole Aseamantoare
web design itexclusiv.ro
Articole fresh