Când tatăl piersicuţei se întoarce pe nepusă masă
Cms
Fata se uită la mine pe sub gene, zâmbind cu subînţeles. Până şi un fraier s-ar fi prins că e invitat să intre în casă. Ca să înlăture orice îndoială, mă apucă de mână şi mă trase încetişor dincolo de uşă. Am traversat apartamentul până în dormitor lăsând în drum, ici şi colo, cam toate hainele pe care le aveam pe noi. Tocmai mă pregăteam să plonjez în patul de dimensiunile unui bazin olimpic, când dinspre hol se auzi o voce groasă, de camionagiu abrutizat:
– Am venit acasă, draga lu’ tata. Unde eşti, piersicuţo?
Uşa de la intrare se închise cu un zgomot infernal. Eram prins ca un şoarece în capcană.
Am sărit ca ars din pat. Sunt singur-singurel sub plapumă, iar de afară se aud nişte troznituri înfiorătoare, parcă se rup în două trunchiuri uriaşe de copaci. Ceasul arată opt dimineaţa! Drăcia dracului, cine n-are ce lucra sâmbătă, la ora asta?
Mă uit pe fereastră. Pe aleea care dă în parcarea din spatele blocului, un ţigan demontează televizorul aruncat acolo cu o zi înainte, în căutare de componente metalice. Omul e îmbrăcat rufos, aripile paltonului subţire şi murdar îi flutură în vântul rece de ianuarie ca mantia unui super-erou falimentar. Stă ciucit lângă epava televizorului şi crapă tacticos carcasa de plastic, cu nesimţirea pe care i-au dat-o sărăcia şi certitudinea că e singurul căruia îi pasă de soarta lui.
Nimeni nu iese să-l apostrofeze pe perturbatorul liniştii publice, deşi sunt convins că hărmălaia a trezit deja jumătate dintre locatari. Cum limita superioară a curajului meu se opreşte la altoirea francezilor subdezvoltaţi prin trenurile patriei, mă resemnez să lansez urări telepatice de bine de după perdea. Deodată răsună o bubuitură, însoţită de o străluminare scurtă: o petardă explodează lângă ţigan. Acesta zvâcneşte zăpăcit de lângă televizor, se uită în jur, apoi la ferestrele blocului. Nevăzând mişcare, se întoarce la obiectul muncii sale.
Poc, poc, poc! Trei petarde explodează lângă el, încadrându-l ca pe un avion prins în tirul antiaerianei. Omul se aruncă speriat într-o parte, se împiedică, se rostogoleşte şi reuşeşte cumva să se pună pe picioare, luând-o la fugă cu tot cu paltonul său fluturător, până dispare după colţ.
De undeva din bloc se aud urlete victorioase, ca în filmele cu indieni. Războinicii specialişti în aruncatul cu petarda sunt copiii de la etajul doi, cei care ţipă pe afară după-amiaza, exact atunci când îmi fac eu somnul de frumuseţe. Cât i-aş mai urechea pe micii ticăloşi…
Toate lumea iese pe balcon, să vadă ce se petrece. Toată lumea, inclusiv tatăl piersicuţei. Profit de ocazie şi o şterg, mulţumindu-le în gând acestor îngeraşi de copii care dau cu petarde.
:))
Sa inteleg ca piersicuta pe care o…vizitai era vecina ta ?
Aventurile unui gentleman, iubitor de fructe rare. 😀
Piersicuțe, zmeurici… Bananele îți plac?
Dacă tot te dezbrăcaseși, puteai să faci un gest și să îi arunci sărmanului bulendrele tale…
Chestia cu “camionagiu abrutizat” e o simpla coincidenta, banuiesc =))
@dyers_eve:
aflăm imediat, stai să intre Camio să vadă ce bîrfe se inventează despre el pe aici.
Asa-ti trebuie, zgarcitule! Daca nu te-ai indurat sa platesti si tu o camera la un hotel de-ala de se inchiriaza cu ora! =))
Chiar ce-a fost aia cu “camionagiu abrutizat”? 😐
Mâine-poimâine o sa zici si “arhitect abrutizat”, etc. =))
da’ cum ai plecat? imbracat sau dezbracat? 😛 sa nu cumva sa fi plecat ca un prieten de-al meu 😉 imbracandu-se din mers , pe strada. noroc ca apartamentul era la parter ….
Vreau drepturi de autor =)) auzi acolo, piersicuta =))
Piersicuta? Eu am citit pisicuta, sunt cu gandul doar la concurs
Râdeţi, ha? Julius tocmai a creat un Casanova intelectual! 😛
Bine că nu te-a prins nea Caisă când îţi cânta piersicuţa “Zărzărea, zărzărea”.
@Cms: Mie nu-mi da ceva la socoteala: de unde veneati voi porumbeilor la ora 8 dimineata, sambata?
@Dan1: Sa vad daca are curaj sa spuna inginer abrutizat. 😀
breee… da’ cum de n-a văzut hainele împrăştiate?
acu’ vreo 14 ani, pe mine tatăl piersicuţei m-a luat la un pahar – două, trei…- de uischi şi mai spre final mi-a zis că-mi găseşte el femei, doar s-o las pe fie-sa în pace :))
“Stă ciucit lângă epava televizorului şi crapă tacticos carcasa de plastic, cu nesimţirea pe care i-au dat-o sărăcia şi certitudinea că e singurul căruia îi pasă de soarta lui.”
super! fara misto 🙂
@Xanax: Cât mă bucur că mai sunt oameni rezonabili care apreciază mesajul social al acestui text! :))
@Xanax: naturalism frate, ce vrei, parca il vezi pe saracul om cu ochii mintii si parca auzi cu bocaneste el acolo, singur in imensitatea universului, doar el si televizorul pe care il demonteaza cu ajutorul uneltei sale rudimentare
@Cms
pai nu asta era intentia din spatele textului? 😀
p.s.
pe cine faci tocilar, domnule?!! :))
@Xanax: Aia mi-a sarit si mie in ochi. Felicitari acestui intelectual abrutizat, din spatele perdelei, care are timp si sa rumege asupra unei solutii de iesire din impas, dar si sa filozofeze adanc despre conditia umana.
@Cms: Pai da, numai un intelectual veritabil ca tine putea sa se gandeasca la inegalitatile sociale din societatea romaneasca in timp ce statea ascuns in pla goala in spatele draperiei! =))
D-aia bărbaţii sunt mai performanţi pe teritoriu propriu. Ştiu că nu riscă să se confrunte cu alt mascul, ”mai” alfa care să le rupă picioarele.
PS: Nu cumva e vreo relaţie cauzală între culesul imoral de piersicuţe şi un anumit genunchi bulit?
Domnule doctor, frumos se spune “camionagiu imbovinat de incultura”, nu abrutizat, caci aşea ne vor fetele astea, brute slinoase, cu burta afară din maieul plin de vaselină, ca să le scăpăm de inhibiţii, altfel numai pe la ikebana am fi noi, şoferii!
la inceput am avut tendinta sa asociez diminutivul Piersicuta cu textura cojii de piersica, iar la sfarsit cu faptul ca asa se numea fiica mamutilor din Ice Age 🙂
@Xanax: Asta-mi aduce aminte de http://www.youtube.com/watch?v=Eu03obnZLNk =))
@camionagiu: Bravo camio, mi-era c-o sa ridici levierul! :))
@Dan1: Fi-ț-ar linkul… I-am dat drumul și ascultam așa, relaxată, nici n-o mai auzeam pe soacră-mea, când deodată începe Mărgineanu să explice ceva de nevastă, cum s-o ia la întors și la dres.
O să aibă soacră-mea subiect de convorbiri telefonice vreo două săptămâni. Așa-i de veselă ea acuma, nici nu știi ce bucurie i-ai făcut!
@Alina C.: Ideea cântecului e un tigan care trebaluia, ca si cel din povestire! Nuuu, ce
prostiifantezii are ascultatorul! :))Oricum, daca e vesela, o sa ai si tu subiect pentru un text! :))
Ma scuzati, eu sunt cu analiza faptelor!
Cum ai sarit ca ars din pat desi nu ai avut ocazia sa finalizezi plonjonul?
mvai deci minoritatile interesate in electronica te-au trezit din visul cu piersicuta…cata nedreptate..
domnu’ camio, nu vreti sa-l analizati un pic pe CMS?
@sendroiu: Eu recunosc ca m-as fi gandit la prostii ;))
Fetele palide (probabil consumatoare de apa de foc) l-au gonit pe Winnetou inca o data.
morala :
Vrut-ai si tu o “petarda”,
Si era sa pleci pe targa!
Da’ can’ simteai ca buza-ti arde,
Te-au salvat niste…petarde.. 😛
@Stephanie: Mă gândeam la toate aceste probleme sociale ca să pot în cele din urmă să-mi trag pantalonii pe mine. 😛
@Belle d”Iimagination: Este într-adevăr o relaţie cauzală, vorba basmului, “unde cu gândul nu gândeşti”. 😉
@camionagiu: Am vrut să spun “de camionagiu fumător înrăit”, dar nu suna prea dramatic, să ştii. 😛
@RoseN: Da, dragă, recunosc, ai toate drepturile:
http://www.dailycotcodac.ro/2013/01/povesti-medievale-cu-moldoveni-cum-a-scapat-soacra-de-violul-ginerelui/#comment-374574
😛
Ati urmarit piesa “8 o’clock”
In distributie:
soarecele in capcana alias casanova=cms
piersicuta=RoseN
taticu’=camionagiu
televizoru’=DC
da’ tiganu’… cine-i tiganu’??
Doctore, lasa piersicutele, apuca-te de fumat e mai putin periculos pt sanatate:D
[…] Dar de fiecare dată, exact când eram în culmea triumfului, apărea de nu se ştie unde tatăl Piersicuţei, individul ăla cu voce de camionagiu abrutizat, care mă ameninţa că mă omoară în bătaie […]
[…] vecină cu cea pe care Miţi s-a lansat în spaţiu apare un cap blond, apoi al doilea. Sunt îngeraşii de copii de la etajul doi care dădeau astă iarnă cu petarde în culegătorii de fier vechi (Notă pentru […]