Monica Ionescu
În adolescenţă, adică pe la 28-35 ani, după ce au haiducit suficient, bărbaţii ştiu exact cum vor să fie femeia/iubita/gagica/nevasta lor. În primul rând, să fie; apoi, să fie suficient de „bună”, ca să nu se facă de râs cu ea („ia uite-l, bă, pe Nicu ce strâmbătură şi-a luat!”) şi, în cele din urmă, suficient de… restul calităţilor care fac dintr-o femeie, nevastă: să nu sune obsesiv când el e la bere, să-l aştepte cu masa pusă, să aibă mereu la îndemână 10 cópii ale tricoului său preferat (cât e originalul la spălat), să vadă de copiii rezultaţi în urma relaţiei de dragoste (dragoste = eufemism pentru căsnicie), să îşi înţeleagă soacra etc.
După ce şi-a asigurat un confortabil loc 1, bărbatul începe să se maturizeze, reuşind să câştige campionat după campionat… aaa, stai aşa, ăsta nu este un text despre fotbal!
După ce s-a văzut cu nuntă şi patalama, nevastă, copii, naşi, socri şi prieteni de bere, muulta bere, bărbatul intră în plin proces de evoluţie spirituală, reuşind să elimine reminiscenţa humanoizilor sapiens, şi anume creierul, ca să treacă la următorul stadiu evolutiv: fixarea unor repere.
Aşa încât, pe la majorat (adică 35-65 ani), bărbatul începe să dezvolte diferite obsesii:
– Obsesia pentru sâni (ţâţe, popular). Orice femeie care are ţâţe mari şi tari e bună. Nevastă-sa deţine şi ea o pereche, dar s-a depreciat în timp, din cauza alăptării şi altor intemperii. Se bifează cucerirea a cât mai multor ţâţe.
– Obsesia pentru cur, scuze, fund. Pardon: posterior. Un… posterior ferm, obraznic şi împănat trebuie marcat în carneţelul de dans, la capitolul: „obiectiv atins”.
– Obsesia pentru păr: fără păr, de preferat. Adică, să aibă părul luuung, aşa, de smotocit, dar pe cap.
– Obsesia pentru buze: cărnoase şi onctuoase, ca un ecler cu cremă de vanilie.
– Obsesia pentru craci: lungi, antrenaţi, nu prea multă musculatură, nici pufoşi, nici prea lucraţi, cu toc de 12-14, masculul calculând câte eforturi trebuie să facă să îi ofere purtătoarei de aşa ceva nişte Luboutin sau Jimmy Chou (Julius, ăştia-s un fel de machupichu ai tăi), puţină lycra sau, pentru seri fierbinţi, nişte latex sau dress cu bandă adezivă, la alegere.
După ce trage tare să-şi asigure evidenţa contabilă a acestor deziderate, bărbatul se poate declara mulţumit şi îşi poate depune dosarul pentru pensie. Moment în care, în sfârşit, se poate odihni pe o băncuţă, cu nepoţeii, în timp ce admiră perechile de îndrăgostiţi care se plimbă în parc, mestecând în barbă mulţumirea că are o nevastă deşteaptă şi înţelegătoare.
PS: Fetele, să ştiţi că dacă vă povesteşte despre altceva decât „Orbitor” al lui Cărtărescu sau va dă citate din alţii decât Paler, sau vă zice bancul cu „eu să fiu acela, Învăţătorule?”, sunteţi în mare pericol. S-ar putea să fie vreun ciudat d-ăsta spiritual sau aşa ceva. Fugiţi de el cât vă ţin cracii, ăăă, picioarele! Şi sunaţi la 112! Nu se poate să umble pe stradă toţi nebunii!
Notă: acest text este un răspuns la întrebarea unui prieten: “E ceva în neregulă să fiu obsedat de craci”?