Camio
Cu toată că sunt o persoană cu simţul umorului (şi modestă; practic, doar creatorii de modă heterosexuali care s-au culcat cu peste 1.000 de femei sunt mai modeşti ca tine – n. Julius), am şi eu momentele mele proaste, în care îmi pierd complet umorul. Unul dintre momentele astea e atunci când se vorbeşte despre bani. Să vă povestesc, de pildă, ce am păţit la petrecerea Daily Cotcodac.
Ajung la club, intru păşind sportiv şi salutând afabil pe toată lumea, ca orice tip sigur pe popularitatea lui. După ce iau flit de la câteva gagici mişto, realizez că trebuie să mă recomand „Camionagiu sunt”, ca să fiu acceptat pe un colţ de masă.
Nimeresc la cei mai amabili oameni din sală: M3bis şi Şerban. Nu ştiu cum a venit vorba de bani, eu îmi arăt nemulţumirea – nu vreau să intru în amănunte, m-am săturat să pozez în săracul site-ului, cel mai sărac după patron -, că Şerban îmi spune cu o mină extrem de serioasă (şi omul arată ca un patriarh care a uitat de fericire, în dauna datoriei):
– Cum, Camionagiule, de ce te plângi? Păi mie îmi ajung banii primiţi, şi sunt doar comentator, nu autor.
– Poftim?
Aşa aflu că de fapt unii comentatori sunt plătiţi lunar cu sumă fixă ca să întreţină atmosfera pe site, iar M3bis îi ţinea isonul. Am luat foc, mi s-a urcat tot sângele în cap. Am avut noroc cu Călăraşu, care mi-a întins o sticluţă mică, de inox, scoasă de la perversă (adică din buzunarul de la spate al Levis-ilor).
– Ce-i aicea, Călă?
– Uischian!
– Păi, de unde?
– Am luat azi bani de la Julius.
N-am mai stat mult, că explodam de nervi. A doua zi, mă întreabă Ozzy:
– Unde-ai dispărut aşa aseară, bre? Nici n-am văzut când ai plecat.
– M-am grăbit să mai prind metroul, zic, să scap de alte întrebări.
– Păi nu ţi-a dat Julius bonuri de taxi? A dat la toată lumea…