Ina_adevărata
E bătrân și obosit, răsuflă adânc și mă privește blând cu niște ochi albaștri de bunic cumsecade.
– Eeei…, începe tînguitor. Multă lume sărmană în jurul nostru. Trebuie să facem aicea lângă biserică un mic centru social, de-aia apelez la mărinimia dumneavoastră.
Hait! De câte ori vreun preot ne-a cerut serviciile pînă acum, ni le-a cerut în numele mărinimiei creștine. Se pare că n-a existat vreodată pe lume un ordin creştin mai pios ca ordinul arhitecţilor; ne ştie lumea.
– Știți dumneavoastră câți sărmani nu au nici măcar o masă caldă pe zi?
Mă cuprinde rușinea. Are dreptate părintele, mereu uităm să mulțumim pentru cât avem și să ne gândim la cei care nu au nici atât.
– Bine, zic. Deci, un centru social. Ați zis că vreți un fel de cantină, sus camere, da? Uitați, facem aici sala de mese, să se intre chiar din curtea bisericii.
– Nu, zice. O punem aici, să se intre din parcare – vin oamenii, lasă mașinile în parcare…
Probabil vârsta omului e de vină, a și uitat despre ce vorbeam.
– Vorbeam de cantina socială… mă tem că săracii nu vin la cantina socială cu mașina.
– Aaaa, dar nu ați înțeles. Cantina nu e pentru săraci! Nuuuu… avem și noi nevoie de o sală de protocol, mai vin mai-înalți ai noștri pe linie ierarhică… Nu îi putem trimite la restaurant, nu?
Pare logic.
– Păi, și săracii?
– Săracilor le dăm pomeni de sărbători. Așa, și camerele – să se treacă spre camere printr-un hol cu un fel de recepție, așa ca la hotel.
– Păi, știți… de regulă, pentru oamenii străzii se face o sală cu dușuri, cu vestiare, de acolo se trece spre camere.
– Nu-nu-nu! Fiecare cameră să aibă baia ei. Cum să îmi trimit musafirii la dușuri comune?!
– A, deci și camerele sunt tot pentru preaînalți…
– Normal, doar n-o să îi trimit la hotel! Bun, și aici o sală așa ca un living, zicem că e bibliotecă.
– Cine citește? Preaînalții sau săracii?
– Nu citește nimeni, va fi un loc unde să se adune înalții părinți să discute, mai ținem ședințe…
(…mai băgați o canastă, un poker…, completează imaginația mea de necredincioasă).
– Deci nu e centru social, de fapt.
– Nu prea e, zice, dar nu primesc fonduri altfel, decât dacă îi zicem „centru social”.
– A, am înțeles. Bine, o să vă facem oferta de preț.
– Preț?! Mă gândeam să ne compensăm cumva serviciile…
– Cum și-ar putea compensa serviciile un arhitect și un preot?
– Îmi faceți o listă de pomenire și v-o citesc gratis duminică.
L-am dat afară, conștientă fiind că voi putrezi în iad. Mi-a strigat din ușă:
– Nu vă mai satură Dumnezeu, nu vă gândiți și la bieții sărmani!