George Damian
Dan Petrescu (scriitorul, nu fotbalistul) povesteşte un episod interesant din timpul aventurilor sale cu Securitatea comunistă. Securiştii aveau faima că îi cam dezdoaie cu bătaia pe opozanţi, însă Dan Petrescu (scriitorul!) a trecut printr-o experienţă bizară. În anul 1983 domiciliul lui Dan Petrescu a fost percheziţionat de o echipă de securişti condusă de colonelul Constantin Rotaru. Băieţii cu ochi albaştri s-au comportat civilizat, adică nu i-au fărâmat chiar toată mobila cu topoarele şi nici nu i-au scos toate plăcile de faianţă din baie.
La plecare, colonelul Rotaru s-a oprit în uşă şi i-a recitat lui Dan Petrescu nişte versuri din Emil Brumaru (pentru a înţelege suprarealismul momentului este nevoie de cunoştinţe avansate de literatură; concurs fără sincere felicitări: reproduceţi fără căutare pe gugăl o strofă din Emil Brumaru, asta dacă reuşiţi să treceţi de cenzura de la comentarii). Bietului scriitor a rămas cu mâna-n aer: cu doar câteva zile în urmă îşi exprimase în compania unor prieteni apropiaţi părerea că securiştii nu se pot ocupa de scriitori şi literatură pentru simplul motiv că nu sunt în stare să reproducă măcar o strofă dintr-un poet contemporan.
Astăzi pare doar o întâmplare haioasă, însă, atunci, Dan Petrescu (tot scriitorul!) avea o dilemă destul de complicată: ce voia, de fapt, să-i spună securistul? Că e capabil să se ocupe de scriitori şi literatură? Sau că unul din prietenii lui toarnă la organe?
Probabil că, după ce au plecat băieții, a recitat niște versuri care l-ar fi făcut și pe Emil Brumaru să roșească.