Acum, cu mintea de apoi, mă gândesc la câte lucruri aş fi putut face în timp ce toate popoarele erau un pic atente la nunta celor doi prinţişori: francez să fi fost, probabil aş fi încercat să ajustez puţin, măcar cu câteva ore, Războiul de 100 de Ani, libian dacă eram, altfel parcă îndrăzneam, indian dac-aş fi fost, tot dormeam un pic în post, chiar şi australian, de Regină mă scăpam. Asta în cazul în care aş fi fost un francez, libian, indian sau australian fără prietenă acasă, normal, altfel aş fi fost şi eu cu ochii tot pe BBC, la nuntă.
Asta e, n-a fost să fie, noi românii am fost aici, într-o zi obişnuită de lucru. Măcar românii care muncesc in Anglia au dus-o mai bine de ziua nunţii. Păi cum altfel? Va daţi seama, cu atâtea case de englezoi goale toată ziulica…
Hai c-o scurtez, să le fie de bine, să fie sănătoşi şi fericiţi. Măcar câţiva ani, vorba lu’ Julică. Îmi pare rău că nu am văzut ceremonia, sunt curios cum a jurat mirele. Probabil “Yes, i, Will, will.” Cât despre mireasă, sunt sigur că înainte să zică DA-ul, i-a trimis un sms lu’ mă-sa cu textul: “Don’t worry mom, i’m doin’ Will !”