Radu Pircă
Pentru că azi e zi de sărbătoare şi staţi acasă, am ales pentru această dimineaţă un text dedicat gospodinelor, fiindcă sincer nu puteam scrie despre 1 Decembrie nici adevărul (i-am fi supărat pe regăţeni) nici o minciună frumoasă (ne-ar fi înjurat ardelenii, chiar dacă vreo două-trei zile mai târziu).
Sincer, eu unul când aud denumirea “robot de bucătărie”, îmi imaginez o mașinărie mare de tablă din aia cu șenile în loc de picioare, clești pe post de mâni, lămpi PL-500 care-i ies din piept, care vine să mă întrebe cu o voce metalică: “Stăpâne, ți-ai dori o bere?” “Da, Alfa-5 acum că ai adus asta în discuție, chiar mi-aș dori o bere. Crezi că ai putea să-mi aduci una din frigider? Și ceva de ronțăit, că în 5 minute încep să joace băieții și n-aș vrea să fac și ulcer, pe lângă demență nevrotică.”
În realitate, robotul de bucătărie e un aparat pe care tu trebuie să-l slujești. Robotul are nevoie de ceva mai multă grijă decât un bebeluş nou-născut. Ocupă atât de mult loc în bucătărie încât îi trebuie o mobilă specială, numai a lui, în care să fie ţinut – de fapt, nu înţeleg de ce odată cu robotul nu se vinde şi pătuţul robotului. Această mobilă (de obicei, un dulap în care altminteri aţi putea ţine cam toată vesela din casă) vă va oferi nenumărate satisfacţii. De pildă, când o desfaceţi unul din accesoriile robotului o să vă cadă în cap (dacă e de metal, accesoriile de plastic nu fac niciodată asta, deoarece ştiu nu v-ar durea) sau să vi se înfigă în mână (dacă e unul din uimitor de numeroasele accesorii cu lame tăioase). Oricât aţi încerca să le aşezaţi, diferitele braţe şi boluri ale robotului nu vor sta niciodată altminteri decât într-un echilibru precar, producătorii având mare grijă să nu le facă nicio muchie mai teşită pe care să poată sta, fiindcă n-ar fi corect faţă de medicii de la Urgenţe să-i lase fără nimic de făcut toată ziua.
Dacă reuşiţi să extrageţi robotul de bucătărie din pătuţul lui, va trebui mai întâi (adică după ce vă dezinfectaţi rănile şi vă pansaţi) să-l curăţaţi de praf. Deoarece are extrem de multe piese compuse, la rândul lor, din alte piese mai mici, robotul atrage praful ceva de necrezut, singura parte bună fiind că e cam singurul obiect din casă pentru care soţia/iubita nu vă va face scandal că nu l-aţi şters ca lumea.
Gata? E cât de cât curat? Dacă nu, e OK. Dacă da, înseamnă că aţi reuşit să curăţaţi şi lamele alea şi o să reveniţi cu lectura ceva mai târziu, după ce chirurgii reuşesc să vă prindă la loc măcar câteva dintre degete. Acum puteţi să începeţi să-l asamblaţi pentru scopul dorit (bănuiesc că l-aţi scos din dulap cu un scop, nu din pur masochism). Aici intervine cartea de instrucţiuni, dacă n-aţi aruncat-o din greşeală când aţi desfăcut robotul prima oară, fiindcă o pătaseţi de sânge. Pe de altă parte, chiar dacă aţi păstrat-o veţi fi destul de uimit cât de redusă e utilitatea ei – în parte fiindcă e doar în sârbă, finlandeză, tagalog şi un vechi dialect germanic care mai are vreo trei vorbitori în viaţă, în parte fiindcă piesele robotului nu arată în realitate absolut deloc ca în carte.
Practic, e ca şi cum un ninja s-ar fi mutat în bucătăria voastră
Să presupunem totuşi, prin reducere la absurd, că aţi reuşit să montaţi un accesoriu – bolul de stors citrice sau mixerul, de preferat ceva fără lame, dacă experienţele anterioare v-au învăţat cât de cât ceva. Puteţi de acum să vă trageţi sufletul facând un duş sau contemplând apusul – nici nu v-aţi dat seama cât de repede a trecut timpul, aşa-i?
Veţi constata cu oarecare surprindere că, odată scos din bârlogul lui şi montat, robotul de bucătărie este incredibil de uşor şi rapid de folosit – practic, veţi avea sucul de portocale în pahar cât aţi zice peşte, exact ca în reclame (asta dacă aţi ştiut cum să închideţi bine capacul bolului – dacă nu, veţi avea sucul de portocale pe pereţi şi un ditai scăndălăul că aţi murdărit bucătăria cât aţi zice peşte). Nici maioneza nu va mai fi o problemă, mai ales că jumătate va rămâne pe robot şi o veţi putea linge direct de acolo. Tocatul cărnii? Nimic mai simplu! În plus, veţi avea surpriza plăcută că la sfârşit veţi obţine o cantitate mai mare de carne decât aveaţi iniţial, de vină fiind buclucaşele alea de degeţele (deşi cam e păcat de munca chirurgilor care vi le-au prins la loc acum câteva ore).
Desigur, după ce v-aţi făcut treaba cu robotul de bucătărie, tot ce vă mai rămâne este să îl spălaţi – cu mare grijă, fiindcă dacă rămâne o urmă cât de mică de mâncare pe lame, ruginesc imediat şi nu mai sunt bune de nimic – şi apoi să îl ştergeţi, tot cu grijă, ca să nu rămână nici o picătură de apă (sau sânge, deşi la acest moment nu cred că mai aveţi prea mult în corp) pe părţile metalice. Cum să faceţi asta, dat fiind că de-acum degeţelele sunt demult în compoziţia chiftelelor? Nu sunt sigur, dar am o idee: l-aţi văzut vreodată pe Daniel Day-Lewis în “Piciorul meu stâng”?
Dacă v-a plăcut acest text şi mai aveţi timp de omorât, puteţi să vă delectaţi şi cu:
- Totul despre bucătărie, cu maestrul culinar Ovidiu Eftimie
- Secretul felului de mâncare fantomă, cu expertul nostru în roşii ieftine, Radu Pircă
- Lord of the Cheese, cu rafinatul şi ocultul Julius Constantinescu