Daily Cotcodac

Exclusiv DC: Se însoară Groparu!

invitatia
Penultimul bastion Daily Cotcodac a căzut. După un asediu sălbatic, garsoniera Groparului, considerată până nu demult inexpugnabilă de către orice om cu simţul mirosului, a încăput în mâinile duşmanului. Bravii gândaci de bucătărie, ploşniţele şi păianjenii din baie au pierit până la unul în luptă, iar Groparu însuşi a fost nevoit să iasă dindărătul fortificaţiilor ridicate din vase nespălate şi sticle goale de băutură şi să se predea necondiţionat. Tot ce a mai rămas din garsoniera Groparului e o ruină fumegând din beţişoare parfumate şi strălucind de curăţenie – nici măcar o pereche de şosete sub scaun nu se mai vede.

Şi acum, puţin training înainte de nuntă, Gropare. Să nu uiţi niciodată că un bărbat trebuie să facă ceea ce trebuie să facă: să asculte de nevastă.

Casă de piatră, răbdare (de tutun nu mai poate fi vorba, eşti conştient că n-ai ce să cauţi în pat duhnind a ţigări) şi baftă multă! Primele zile sunt cele mai grele, până te obişnuieşti cu gândul că viaţa ta s-a terminat.