Daily Cotcodac

Evenimentul zilei de ieri

Julius Constantinescu

6 februarie
1778 Franţa recunoaşte Statele Unite şi câştigă astfel un prieten pe viaţă. Spre deosebire de prietenii ăia care mereu îţi cer câte ceva, francezii se dovedesc rezonabili şi nu apelează la americani decât foarte rar, de două ori să-i scoată dintr-un război mondial şi o dată să le reconstruiască ţara.

7 februarie
1979 Moare în Brazilia Josef Mengele, doctorul lagărului de la Auschwitz. Moartea sa a survenit la 35 de ani după ce aliaţii i-au anunţat decesul în luptele pentru cucerirea Berlinului. Hitler şi Bormann au refuzat să participe la înmormântare, spunând că nu vor să alimenteze tot soiul de teorii conspiraţioniste.

8 februarie
1807 Napoleon îi învinge pe ruşi la Eylau, bătălie în urma căreia trage concluzia, perfect îndreptăţită, că ruşii sunt foarte uşor de bătut iarna.

9 februarie
1409 Se naşte, în familia unor greci scăpătaţi, Constantin Dragases. Exasperat că nu-şi găsea nimic ca lumea de lucru, tânărul Constantin va fi nevoit în final să accepte postul de împărat al Bizanţului, deşi în secolul XV nu mai aveai nici o şansă să ieşi la pensie de-acolo.

10 februarie
1837 Moare Puşkin, rănit mortal într-un duel cu presupusul amant al nevesti-sii. Partea bună a acestei întâmplări este aceea că, peste patru zile, Puşkin va avea un Valentine’s Day liniştit, fără cumpărat inimioare şi muţunache.

11 februarie
1942 Hitler îi promite lui Antonescu că Germania nu va permite Ungariei şi Bulgariei să atace România. Românii răsuflă uşuraţi pentru că tot ce mai aveau de făcut acum era să învingă Uniunea Sovietică.